Trucuri pentru o sufragerie ca in reviste
“Acasa” trebuie sa fie sanctuarul fiecaruia dintre noi, pentru ca aici este locul unde ne relaxam si ne protejam de exterior. Fiecare camera are rolul ei si in functie de acest element trebuie sa stim sa o decoram pentru a ne face viata mai frumoasa. In articolul de astazi o sa ne concentram pe sufragerie si pe importanta alegerii mobilei si accesoriilor pentru a avea un efect wow, de revista.
Sunt foarte multe lucruri de luat in considerare atunci cand doresti sa faci un set-up potrivit, insa majoritatea criteriilor se rezuma la spatiul de care dispui si stilul pe care doresti sa il insufli acestei camere. Este destul de greu, mai ales daca nu ai studii in domeniu, sa iti decorezi sufrageria intr-un mod 100% profesionist, insa ii poti aduce accente personale, in care sa te regasesti. De multe ori implicarea sufleteasca depusa in acest proces este mult mai importanta decat orice principiu arhitectural.
Mergand pe ideea de “efect de revista” si de sufragerie moderna si spatioasa, trebuie sa faci ca fiecare element din aceasta incapere sa se individualizeze, dar in acelasi timp sa formeze un intreg si sa aiba sens in acel context.
Mobila
Daca preferi ceva modern trebuie sa stii ca tendinta este de simplitate, cu linii drepte, fara nimic complicat sau extravagant. Pe principiu “less is more”, o sufragerie moderna iubeste minimalismul si il promoveaza, pentru ca o incapere aerisita, dar decorata cu bun gust atrage cel mai mult energiile pozitive.
- Canapeaua– alege o canapea mare, care sa fie centrul de interes. Acesteia ii poti accesoriza un fotoliu, maxim doua, din aceeasi gama. Pernele mari, pe post de décor, imbraca extrem de bine canapeaua si o scot si mai mult in evidenta, marind-o in volum.
- Biblioteca – nu opta pentru o varianta clasica, pe tot peretele, pentru ca tai inutil din spatiu. Poti merge pe corpuri de mobilier rasfirate sau polite puse pe pereti. Sunt de efect si atrag mai mult atentia.
- Masuta de cafea – se aseaza de obicei in fata canapelei si aici te poti juca cu materialele, ingloband sticla in modelul ales.
Mergand tot pe principiul minimalist, decoratiunile nu trebuie sa fie in numar mare, pentru ca incarca si sufoca un spatiu ce trebuie sa fie aerisit. Mergi pe varianta de rame de fotografie cu o importanta sufleteasca sau pe obiecte mai scumpe, de arta, care sa aduca valoarea incaperii. Evita decoratiunile din plastic, ieftine, pentru ca nu aduc energiile dorite in camera si atrage un vibe calduros prin flori de apartament cu frunze mari, verzi. Ca un plus, incearca sa alegi ghivecele in aceleasi culori cu restul obiectelor din sufragerie, pentru a pastra o unitate in paleta de culori. Tot la capitolul de decoratiuni, opteaza pentru un covor din culori pastelate sau neutre.
Pentru a avea o sufragerie spatioasa, aceasta trebuie sa fie in primul rand luminoasa, pentru ca doar asa senzatia de spatiu este dat. Pe langa ferestrele mari, recomandate pentru aceasta parte a casei, trebuie sa optezi pentru becuri cu lumina naturala, nu cu lumina rece sau calda. In plus, trebuie sa ai cel putin 2 surse de lumina: cea principala care vine si tavan si inca una, ce poate sa vina de pe un perete sau de la un abajur montat langa canapea.